joi, iulie 30, 2009

Un fleac, era sa ma calce trenul

Sunt norocos: am picioare, cap, maini, iar corpul este dintr-o singura bucata! Cool! Ma bucur deoarece, recent, lucrurile puteau lua o alta intorsatura.

Fiind cu o treaba prin Comarnic (PH) am fost nevoit sa-mi pierd timpul vreo ora. Ce puteam face intr-un orasel micut? M-am plimbat putin, am cumparat cate ceva apoi mi-am amintit ca am camera foto in torpedo-ul masinii! Imprejurimile erau dragute, vremea frumoasa, puteam
trage cateva fotografii.

Dupa ce-am fotografiat una-alta am observat o fabrica care parea parasita undeva pe un deal. Numai buna pentru fotografiat. Problema este ca, pentru a ajunge la aceasta, trebuia sa traversez un camp, sa urc un deal apoi sa traversez o cale ferata. "
Mare smecherie, sunt un tip sportiv!" mi-am zis! Am fentat cainii care ma latrau pe camp apoi am ajuns in varful dealului cu parul valvoi si cu doar cateva zgarieturi de la arbustii printre care ma strecurasem. Dar ce nu face un tip pasionat? Arta cere sacrificii!

Multumit de faptul ca aparatul foto nu patise nimic traversez calea ferata si incep sa fotografiez fabrica din mai multe unghiuri. Dupa ce termin "sedinta foto" dau sa traversez calea ferata. Ma opresc, insa, sa privesc mai atent sinele ruginite pline de buruieni. M-am gandit: "
Ia uite ce cale ferata abandonata! Interesant! Sa mai fac cateva fotografii!"

Incep o alta
sedinta foto. Cum ma concentram eu sa fotografiez sina in lung, stand pe vine, aud un fluierat de tren. "Pe unde o trece asta?" m-am intrebat in timp ce setam aparatul pe ISO 80. "Cine stie ... probabil ca mai exista vreo cale ferata prin apropiere!". Bag un zoom pentru efect, pun aparatul chiar deasupra sinei si ma fortez sa nu ma misc prea tare in timp ce fac poza. Fac poza si aud un fluierat lung. Ma ridic calm, multumit de shot si, din intamplare, ma uit in spate. Acceleratul de Oradea era la nici 30 de metri de mine. Apuc sa sar in stanga si imediat dupa ce sar trece pe langa mine fluierandu-ma. Habar n-am ce viteza avea insa, fiind la aproximativ doi metri de mine, abia puteam respira din cauza curentului produs.
In loc sa ma departez, cum ar fi facut oricare om normal, indrept camera spre el si apuc sa mai fac doua fotografii. Nu-mi dau seama exact ce a fost in capul meu caci si acum, cand imi reamintesc momentul, mi se inmoaie picioarele. Ma gandesc ca este destul de rau sa te calce trenul! Poate nu atat de rau ca prabusirea cu avionul, dar oricum ...! Asa cum m-ar fi prins ajungeam un poster pe botul locomotivei. Un fel de sigla sau chiar o pata de culoare!
Ajung la concluzia ca pasiunea asta foto poate fi chiar mai periculoasa decat cursele auto.
Bine ca am scapat! Am invatat ceva de aici? Da! Cel putin asa-mi place sa cred!

Acum voi pleca la mare si ma gandesc sa-mi fac rost de echipament pentru filmare subacvatica. Ar fi cool sa obtin cateva foto sub apa (nu in Marea Neagra). Experiente noi, amintiri frumoase, imagini deosebite, pesti, caluti ... Frumos, insa am o mica problema pe care nu stiu cum o voi rezolva: nu stiu sa inot iar respiratia am putut sa mi-o tin maximum treizeci de secunde! Unii spun ca e putin insa mie mi s-a parut foarte mult! Daca mai dura o secunda in plus lesinam!
Ma gandesc ca pestii si calutii nu stau chiar la mal sperand sa intre in cadru! Probabil ca voi fi nevoit sa ies mai in larg!

Nu stiu! De cand
m-am pus pe fotografiat sunt atras de stanci, prapastii, inaltimi, apa, foc, trenuri, accidente, in general de ceea ce e mai periculos! Eram destul de echilibrat inainte! Nevasta-mea sustine ca ar fi indicat sa-mi gasesc o alta pasiune cat nu-i prea tarziu. O avea dreptate? Probabil ca da insa acum e prea devreme pentru o asemenea discutie!

Despre motivul pentru care am refuzat sa mai calatoresc cu avionul din 1991, intr-un articol viitor.

Contul meu pe Flickr


Ultimele articole