miercuri, august 05, 2009

De ce nu mai merg cu avionul

Unii folosesc avionul din necesitate, neavand nicio teama. Altii sunt nevoiti sa-l foloseasca chiar daca au temeri. Eu am folosit acest mijloc de transport o singura data si mi-a fost de ajuns!

Prin '91 trebuia sa ajung la Roma si m-am gandit sa folosesc avionul. Nu mai zburasem niciodata si era si mult mai rapid decat cu autocarul! Ok! Mi-am cumparat bilet, bagaje facute, pasaport pregatit, control, urcat in avion.

Odata asezat pe locul ce-mi fusese atribuit, am inceput sa schimb amabil cateva vorbe cu vecinii de scaun. Eram emotionat, primul zbor! "Avion cu motor, ia-ma si pe mine in zbor!". Si chiar m-a luat!
Buna vorba: "Ai grija ce-ti doresti!".

Cand a pornit primul motor am devenit brusc atent caci fuzelajul s-a zgaltait puternic la pornire. Sincer sa fiu nu ma asteptam la asa ceva! Altfel imi imaginasem ca stau lucrurile! Insa dupa prima zguduitura motorul a inceput sa toarca oarecum rotund. "Wow! Ce bine! Ma speriasem! Ce copil sunt!".
Nu apuc insa sa ma relaxez bine caci urmeaza o a doua zguduitura. Fuzelajul incepe sa tremure periculos. La a treia zguduitura n-am mai rezistat si am inceput sa ma intreb nervos cate motoare o avea rahatul asta de avion? 1000? La a patra ma asteptam ca fuzelajul sa se dezmembreze iar aripile sa-i cada pe pista, in flacari. Totul tremura ca piftia: noi, fuzelajul, bagajele, aripile. Stateam pe loc insa mi se parea ca aripile falfaie deja. Bun! Atunci mi-am zis ca e timpul sa cobor! Sunt prea tanar, am viata inainte, n-are rost! Pot sa traiesc foarte bine si fara avion!

Agitat, cu venele umflate in cap, mai apuc sa aud un anunt amenintator: "Va dorim un zbor placut!". "Bai, astia chiar nu glumesc! Cazanul asta decoleaza cu tot cu mine!". Vazandu-ma agitat o stewardesa a venit langa mine si, privindu-ma ca pe un idiot retardat, mi-a zis: "Stati linistit si bucurati-va de zbor!". Sa ma bucur? Am privit-o lung si atent! Imi parea rau ca exista legi! Nu imi era clar daca e tampita sau beata. Pana sa ma gandesc la un plan de evadare piftia a inceput sa se miste. "Doamne, pana aici mi-a fost! De ce tocmai eu? De ce acum?" ma intrebam disperat. Imi era foarte clar ca nu am cum sa mai scap, ca voi muri intr-o piftie zburatoare! Rusinos si groaznic! Am inceput sa ma gandesc la copilarie, la prima bicicleta, la prima zi de gradinita (cosmar), la toate momentele importante pe care le traisem pana atunci. Imi parea rau ca totul fusese atat de scurt!


O mica paranteza! Intotdeauna mi-am imaginat ca stewardesele arata ca niste tipe din Playboy. De-abia asteptam sa le vad. Am avut o deceptie cand am vazut realitatea. Vanzatoarele de la supermarket-ul din cartierul meu arata mult mai bine!

Dupa un sfert de ora am observat ca nu se intampla nimic, ca suntem inca in aer. Eram contrariat! De ce? Cum este posibil sa reziste masinaria asta prinsa in nituri la asemenea vibratii? "Ehh ... probabil ca dureaza mai mult!" m-am gandit. Stateam la geam si priveam resemnat cele doua motoare de pe aripa. Ma gandeam ca vor lua foc pe rand, ca se vor opri sau ca, probabil, aripa se va desprinde cu totul. Firesc!

Uitandu-ma la motoare nu puteam sa nu observ si peisajul de jos. Realizam ca sub noi nu se afla nimic si ca planeta se afla la ani-lumina distanta. Da! Nicio sansa! Ultimul drum! Sa se intample odata ca prea ne chinuim! Cine m-o fi pus sa ma duc la Roma? Nu puteam sa stau linistit la o cafea in sufragerie, pe sol? As fi fost in stare sa ma uit chiar si la stirile lui Esca!


Aveam o carte micuta de rugaciuni si am considerat ca a venit timpul sa citesc din ea! Am traversat Adriatica, situatie care mi-a mai luat cativa ani din viata. Dar ce mai conteaza? Am facut greseala sa ma uit pe geam si am vazut intinderea nesfarsita de apa. Am simtit ca lesin. Sa stai intr-un burlan de aluminiu la cateva mii de metri inaltime iar sub tine sa nu fie decat o intindere de apa avand mii de kilometri adancime! Mii de km in sus plus mii de km in jos egal ...! Ce poate fi mai groaznic? Ce combinatie nefericita! Un glont in ceafa ar fi fost mai uman, chiar placut! Cand am revazut Pamantul, m-am bucurat oarecum, am avut un sentiment ciudat de usurare: "Macar nu ma mananca pestii! Or sa-mi gaseasca resturile! Ce bine!"

Tocmai cand ma bucuram ca nu voi muri in mare ci ca ma voi dezmembra la impactul cu solul simt cum cosciugul zburator cade vertiginos. Lumea incepe sa tipe! imi spun resemnat: "Ok! Acum e timpul! Fii tare! Fii barbat! Rahat!". Se opreste din cadere apoi cade iar. Stewardesa ne anunta ca sunt goluri de aer, ca nu e nicio problema. "Da? Cadem in gol cu avionul si nu e nicio problema? Bun!" mi-am zis deschizand din nou carticica cu rugaciuni.
A tot cazut de vreo 15 ori. Mai aveam putin si intram intr-o livada de portocali. Deja vedeam portocalele! Coapte, frumoase! Nu o fi asa mare problema ca ne prabusim in gol dar ne oprim vreodata din cadere, sau e vorba de o prabusire treptata, in etape? Macar sa ne spuna cineva! Nici de-o prabusire demna nu am parte!

Simt cum ma cuprinde un puternic sentiment emo! Pilotii or mai trai sau cosmarul asta zboara singur? O fi vreun avion kamikaze? Suntem in misiune? E vreo cauza la mijloc? Ne sacrificam pentru ceva sau murim ca prostii?

Mi-am amintit si de o alta dilema pe care o aveam mai demult! De multe ori m-am intrebat ce o fi mai rau: sa mori ars de viu sau prabusit cu avionul? Dar ars de viu in timp ce se prabuseste avionul? Ma rog ... dilemele mele!

Cand am aterizat si am simtit solul sub picioare mi-am promis ca, in cursul vietii, sa nu ma mai departez vreodata de el. De zburat cu vreun avion din generatia actuala nici nu se mai pune problema. In niciun caz fara parasuta! Asa cum se prezinta astazi situatia no way! Mai bine plec cu trotineta!

Au trecut 18 ani de atunci, timp in care am batut Europa in lung si in lat, insa nu m-am mai apropiat vreodata de vreun avion! Cred ca am ramas cu vreo trauma. Cred ... foarte sigur! Urmaresc toate emisiunile legate de prabusirile aviatice (chiar si in reluare) si consider ca am fost norocos ca am scapat. A fost vreun avertisment, am trecut vreo cumpana.
Vezi cazuri in care ditamai avionul se prabuseste de la un surubel, o rotita, o teava, un furtunel. Ii zboara coada, ii pica motoarele, zboara bucati din fuzelaj, ii sare o usa care era putin slabita de la nu mai stiu ce ... Nene, nu-i de mine! "Cand treceti la parasute, dati-mi un semn!". Situatia de astazi, in care se moare de la o piulita, imi aminteste de Fred si Barney!


Ce te innebuneste cel mai mult intr-o calatorie cu avionul este faptul ca, in cazul unei probleme, nu poti face absolut nimic. Trebuie sa te impaci cu situatia! Este singurul mijloc de transport care prezinta aceasta particularitate neagra.

Pasagerii cu care am discutat ulterior mi-au spus ca au zburat de multe ori cu avionul dar ca asa ceva n-au mai patit niciodata. Imi spuneau ca au mai prins goluri de aer si in alte calatorii insa niciodata atat de multe. Pana si pilotul fusese ingrijorat! Sa inteleg ca am fost eu mai norocos? Primul zbor din viata mea si patesc asa ceva? Sa vad portocalele cu ochii dintr-un avion de pasageri? Bun!

Dupa acel episod nefericit am capatat rau de inaltime. Acum nu ma pot uita in jos nici de la etajul trei!

2 comments:

Oana Daciu spunea...

Complimentele mele autorului in primul rand! Pot spune cu mana pe inima ca nu am mai ras atat de copios niciodata; parerea mea e ca dvs ar trebui sa va ganditi serios sa urmati o cariera ca scenarist de comedii:))Cat despre articol experienta trista prin care ati trecut lasa de dorit...Chiar si asa ati facut dintr-o poveste care parea cutremuratoare,o adevarata comedie. Felicitari din nou scenaristului pentru articol, e super tare. PS Mai ganditi-va la propunerea mea. :-)

DG Botez spunea...

Multumesc pentru com! Voi tine cont de sugestie :).


Ultimele articole