sâmbătă, ianuarie 31, 2009

Din nou despre "specialistii" hardware

Ieri a trebuit sa cumpar cateva componente hardware. Din cauza ca, la tipii cu care colaborez de obicei componentele respective lipseau, am fost nevoit sa colind putin magazinele de profil. In felul asta am putut sa-i reintalnesc pe "specialistii" IT de la coltu' strazii.

Primul magazin
Cerand un anumit tip de memorii, vanzatorul se uita grav la mine si ma intreaba: "Sunteti sigur ca acesta este tipul de memorie pe care il doriti?". Il asigur ca da!
Se pare, insa, ca nu-i inspir prea multa incredere asa ca insista: "Ati verificat in manualul placii ce marca (producator) trebuie sa fie memoriile?".
"In carte sunt trecute si marcile?" intreb nedumerit.
"Da! In orice manual sunt trecute la final, pe ultimile pagini: KINGSTON, ELIXIR, PQI, KINGMAX, ce scrie acolo ...!" imi raspunde oarecum plictisit.
"Da!" ii raspund studiindu-l atent. Persoana care era cu mine ramane la fel pe ganduri. Dupa ce ies din blocaj realizez ca-mi pierd timpul si ies.

Al doilea magazin
Stand de vorba cu un vanzator apare un tip si, profitand de un moment de liniste, incepe un dialog cu vanzatorul.
"Computere
complete aveti?"
Devin brusc atent pentru ca rar aud o asemenea cerere.
"Da! Ce model ati dori?" il intreaba vanzatorul dandu-si seama cu ce are de-a face.
"Eu stiu? Unul mai bun!"
"Intel sau AMD?"
"Nu stiu! Care e mai bun?"
"Amandoua sunt bune!"
Clientul ramane oarecum pe ganduri, incurcat. Isi aminteste brusc ceva.
"Da' sa aiba Vista instalat!"
"Cu Vista o sa va coste putin mai mult, da' se merita!" il asigura vanzatorul.
"Da ... ! Sa aiba Vista!"
Ma retrag, spunandu-i vanzatorului ca voi reveni. Ne cunoastem de prea mult timp ca sa-l mai bulversez cand este pe cale sa incheie o asemenea tranzactie.

Magazinul trei
Discutand cu vanzatoarea despre diverse modele de placi video apare patronul care, incercand sa abordeze un aer profesionist, enunta:
"Sa stiti ca placile video de 512 MB sunt mult mai slabe decat cele de 256 MB! Ascultati-ma pe mine ca stu ce vorbesc!". Il privesc si pe acesta lung, meditativ. "Doamne, ce se intampla cu toti idiotii astia si de ce dau de ei tot timpul, peste tot?" ma intreb parasind ghereta.

Magazinul patru
Ii cer vanzatoarei sa-mi arate modelele de GamePad-uri pe care le are in magazin.
"Da! Pai avem multe modele! Uitati-le aici!" imi spune aratandu-mi o gramada de joystick-uri. O privesc si pe aceasta lung. D-abia scapasem de un "specialist" si iata ca dau imediat de altul.

Ce-ar mai fi de comentat? Mi s-a mai confirmat inca o data faptul ca lumea care se invarte in domeniul hardware nu are, de multe ori, nici o legatura cu domeniul.
Cel care ma insotea era contrariat de faptul ca nu incercam sa-i contrazic pe "specialisti". I-am explicat ca era inutil deoarece respectivii nici nu ar fi fost capabili sa inteleaga explicatiile tehnice. Ar fi fost doar timp pierdut!

Pentru cei care nu cunosc prea bine domeniul hardware si nu vor sa pice pe mana "specialistilor" ii sfatuiesc sa citeasca un articol pe care l-am scris mai demult si articolele din domeniul hardware.


Ultimele articole