Vizitati noul blog KRAFTWIN

Transformarea Facebook

Din 2004, anul in care a fost creat Facebook ca un site exclusivist pentru studentii de la Harvard, si pana acum, lucrurile s-au schimbat. Perioada idilica a trecut, legile economice si-au spus cuvantul. Au aparut reclamele, aplicatiile multimedia, a inceput deschiderea spre profit.

Mai sunt si persoane care inca mai cred in vechiul spirit Facebook? Mai sunt cateva! Le-am intalnit si eu si am fost mirat de faptul ca acestea nu sunt inca constiente de ceea ce se intampla in jurul lor. Una dintre aceste persoane chiar m-a intrebat naiva din ce colegiu sunt, de unde-o cunosc! Am fost socat de o asemenea intrebare caci nu mi-o mai adresase nimeni pana atunci, era total neobisnuita!
Timpurile acelea au apus! Procentul celor care mi-au pus asemenea intrebare este de sub 1 la suta (am calculat) din numarul tuturor contactelor!

Transformarea lui Facebook intr-o retea sociala comerciala e doar o chestiune de timp. Este clar ca s-a tras cu ochiul si la MySpace! Unii spun ca MySpace nu ar trebui sa fie un model! Ok! Poate ca nu, insa MySpace a avut succesul cunoscut doar pentru faptul ca a fost in stare sa ofere ceea ce si-au dorit userii. Daca doresti succes nu poti sa nu te inspiri dintr-un model deja celebru din acelasi domeniu!

Multi se intreaba ce vor face cand Facebook va deveni o platforma foarte deschisa, comerciala, iar spiritul academic va disparea, va deveni istorie? Nu stiu, probabil ca se vor intoarce la liste de discutii, vor folosi messenger-ul, vor inventa o alta platforma, un alt mod de comunicare! Insa daca si noua inventie (pentru comunicare) va fi prea interesanta isi pot lua adio si de la aceasta ulterior!

Facebook este folosit deja de catre firme, dezvoltatori si useri care desfasoara diverse afaceri. Pentru acesti nou-veniti modalitatile de a-ti face cat mai multi "prieteni" nu mai sunt cele clasice (grupuri, retea, fosti colegi ...). Acestea sunt prea soft, total neproductive. Metodele cele mai folosite astazi pentru atragerea "prietenilor" (clientilor) sunt cautarea in diverse grupuri si cunostinte ale prietenilor deja cooptati si oferirea unor aplicatii atractive sau cooptarea in cadrul acestora. Metodele acestea pragmatice au fost deja acceptate de catre majoritatea, sunt deja uzuale. Modul restrictiv, greoi de a-ti face noi prieteni este depasit, presiunea multora pentru a-l modifica fiind din ce in mai mare.

Cand vorbesti despre legi economice, profit, rar se i-au in calcul moralitatea, cultura! Modul in care s-au facut si se fac afaceri la noi si oriunde este relevant. Aparte de interesul pentru a pastra vechiul spirit academic, Facebook are de platit servere, profesionisti, chirii, contracte, facturi. Facebook trebuie sa produca profit! Zuckerberg are ambitii mari, nu mai este un student visator, e un tip matur care stie ce vrea. Este bine, este rau? Cui ii pasa? E profitabil! E afacere! Iar afacerile inseamna doar cifre!

Un comentariu:

Anonim spunea...

ti-am citit de mai mult timp insemnarea, dar n-am avut timp sa plonjez in discutii :). Zuckerberg e si unul dintre putinii care-a intrat brusc in topul "celor mai bogati din lume". E clar ca si YouTube-ul (cumparat cu peste 4 miliarde acum cativa ani), tre sa bage advertising la un moment dat (ca CNN-ul poate).

Astept si eu curios sa vad daca lucrul acesta n-o sa-i indeparteze pe useri. Personal, nu cred. Chiar daca se agita unii cu bau-bau-ul :) (stiu de ex cate lobby-uri s-au dus pe Facebook pt asta)