Vizitati noul blog KRAFTWIN

Interviu cu Bogdan Manolea

Sunt o persoana interesata indeaproape de libertatea de exprimare si intimitate in Internet. Din 2004 sunt membru EFF, tin legatura constant cu prieteni pe aceleasi domenii, primesc in fiecare zi email-uri de la diverse site-uri de specialitate.
In ultimul timp, in mediul online, se tine cont din ce in ce mai putin de intimitatea user-ului. In aceasta idee am dorit sa cunosc si parerea altor persoane care sunt preocupate de aceste aspecte.

Mai jos puteti citi interviul pe care mi l-a acordat (in exclusivitate) Bogdan Manolea, directorul APTI, specialist in drept online.

DGB:
Tinand cont de schimbarile care au avut loc in ultimii ani cum credeti ca vor evolua lucrurile in ceea ce priveste viata privata a user-ului in Internet?
BM: Din lac in put. Nu am cum sa vad o evolutie pozitiva in acest sens, atita vreme cit se incearca, sub diverse pretexte de la lupta impotriva terorismului pina la protejarea drepturilor unor terti, ca sa fii indentificat in mod unic in momentul in care intri online. Anonimitatea nu mai este un element important pentru guverne.
Oamenii cedeaza extrem de usor date personale (mai ales pe site-uri de retele sociale) in schimbul unor avantaje, de multe ori iluzorii. Ceea ce e cert - este ca actualmente poti face mult mai usor profilul unei persoane, nu doar din baze de date guvernamentale, ci efectiv din ce a pus el pe Internet.
Sa ne gindim un pic la practica generalizata - de a cauta numele viitorului angajat pe Google. Mai putem vorbi de viata privata? De altfel chestiunea se extinde si in afara Internetului. Ultima gaselnita promovata de UE este "dezbracarea virtuala" pe aeroport, ca sa treci prin filtru de securitate. (vezi
http://www.edri.org/edrigram/number6.19/virtual-body-screen). Pasapoartele biometrice sunt la ordinea zilei, desi au fost deja dovedite ca pot fi sparte (http://www.edri.org/edrigram/number6.16/clone-epassports).
Celor ce vor sa le afle pe toate le recomand - The Shape of Things to Come by Tony Bunyan: Eight page Conclusions.
Copy of full report (pdf).

DGB: Multi bloggeri se intreaba ce trebuie sa faca in momentul in care constata furtul unui articol? Care sunt pasii pe care ar trebui sa-i parcurga?
BM: Ce-i aia furtul unui articol ?
Daca cineva iti copiaza articolul fara drept poti sa :
a) il contactezi pe nenea si pe un ton politicos si ferm ii explici care e problema.
b) daca nimic nu se intampla, poti sa-i trimiti o notificare oficiala prin avocat sau executor judecatoresc.
c) daca nimic nu se intampla, ia legatura cu un avocat si da-i in judecata.

DGB: In Parlamentul European au existat opinii conform carora blogurile ar trebui controlate intr-un fel, ca lucrurile nu sunt in regula asa cum sunt acum! Credeti ca vreo forma de control ar putea fi aplicata la nivel european? Ar aduce aceasta vreun beneficiu sau ar putea crea noi probleme?
BM: Era vorba de o dezbatere, dar nu in cadrul plenarelor PE, si nu se axa pe control, ci pe discutii referitor la faptul daca
blogerii sunt ziaristi sau nu (si in consecinta trebuie sa se supuna unui anumit regim -http://www.europarl.europa.eu/news/public/story_page/039-38391-338-12-49-906-20080929STO38338-2008-03-12-2008/default_ro.htm)
Nu cred ca vreo forma de control poate sa rezolve orice fel de problema. Nu pe Internet. Cei care vorbesc de control nu inteleg cum functioneaza reteaua. Nu inteleg ca maine pot sa-mi fac un blog gazduit in Vanuatu sau SUA sau ce stat ar avea cea mai mare deschidere fata de libertatea de exprimare.
Pe de alta dezbaterea vine ca urmare a unor probleme din ce in ce mai raspindite si in rindul blogerilor. Trebuie sa se acorde un drept la replica? Trebuie sa corecteze informatia gresita? etc ...

DBG: Care sunt aspectele care va deranjeaza cel mai mult din blogosfera romaneasca?
BM: Habar n-am. :-) Daca nu imi place un blog, nu il citesc - asa ca nu pot face o generalizare.

DGB: Ok! Ce credeti ca lipseste din blogosfera romaneasca?
BM: As fi interesat de opiniile unor specialisti pe domenii stricte - bloguri tematice cit mai pe nisa. In ultimele 6 luni am vazut din ce in ce mai multe de genul asta, deci e un drum bun.

DGB: Stiu ca sunteti implicat in diverse proiecte interesante! In prezent care-i proiectul pe care-l considerati cel mai important?
BM: Din pacate, cel mai interesant proiect nu il pot dezvalui. :-) Cel putin pina nu prinde macar o farima din realitatea care vreau sa devina.

Mai multe despre Bogdan Manolea puteti citi pe blogul sau.
Mai puteti citi si Marianne Mikko si blogurile.

Niciun comentariu: